Un individ dezgustat de viaţă, hotăreşte pradă unui gest nebunesc să-şi abandoneze prietenii, să-şi vândă compania şi să se retragă la ţară împreună cu familia. Toate bune şi frumoase, dar undeva în imediata vecinătate se pune de-o apocalipsă pe bune şi autorul ei, Lev Berkowitz este pe punctul de a se sinucide. Ca urmare, toate mobilele trimit un singur mesaj, cu un virus multiplicat la nesfârşit cu conţinutul Adio Lume, de unde şi numele peliculei. În plot este amestecată şi o soţie de senator filmată în timp ce-şi înşela soţul, incapabilă să-şi reia viaţa de unde o lăsase şi să-şi găsească un amărât de job la stat. Lev apare în convorbirea ei privată ca o ultimă îndatorire şi în timp ce autorităţile se dau de ceasul morţii să-l găsească pe Bekowitz, acesta se refugiază la ţară, unde-l găseste soţia senatorului. În cercul prieteniei mai intră şi un predicator cu narcomana lui prietenă precum şi fostul partener cu soţia.
Introducerea fiind făcută, trecem la miezul problemei. Nu durează mult pânî apar primele semne de descompunere socială, primele transmisii ale preşedintelui, primele reacţii la evenimente şi primele detaşamente ale Gărzii Naţionale dislocate oriunde părea necesar. Cum situaţia avea prostul obicei să persiste, mica lor comunitate a luat hotărârea aspră a reaţionalizării tuturor produselor de primă necesitate. Ar fi mers ca pe roate dacă nu se rătăceau prin zonă doi soldaţi ai Gărzii Naţionale care puseseră deja ochii pe amplasamentul ideal al casei. Abia au reuşit să scape. Şi o dată cu evenimentul acesta au început să apară fricţiuni între membrii comunităţii, iniţial timide, apoi tot mai accentuate. Când situaţia ameninţa să devină de-a dreptul explozivă, gestul dramatic al soţiei de senator de a-l împuşca pe unul dintre soldaţi aduc lucrurile pe porţiunea lor firească.
Filmul este categoric sensibil. Fiecare are o justificare în spatele oricărei atitudini. Fiecare încearcă să scape de situaţie, dar se vede nevoit s-o ducă în spate scâşnind.
Nota opt.
